ştefan calţia | curriculum vitae

Stefan Caltia

 

 

 

 

Pictor şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Bucureşti. A avut ca formatori pe Julius Podlipny, la Timişoara şi pe Corneliu Baba, la Bucureşti. Picturile sale se află în numeroase colecţii private europene, precum şi în Muzeul de Artă Contemporană din Oslo, Muzeul HR Giger din Gruyére, Elveţia, MNAC din Bucureşti şi Muzeul Brukenthal din Sibiu. Decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce şi Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate.

 


Născut în Braşov, pe 15 mai 1942. A absolvit Universitatea de Artă, Bucureşti – 1970.

Din 1972 membru UAP

Din 1993 profesor la Universitatea Naţională de Artă – secţia pictură, Bucureşti

Din 2004 Cancelar al Universităţii Naţionale de Artă, Bucureşti

 

Cele mai importante expoziţii din 1990 până în prezent:

2013 – „Minute uitate”, expoziție personală, AnnArt Gallery, București, România

 

2012 – „Șapte povești cu Ștefan Câlția – Cap. I – VII”, Galeria Posibilă, București, România

2012 - "Stejar pentru Rege - Flori pentru Regină", AnnArt Gallery, București, România

 

2012 / 2013 - "Mica Artă Mare", AnnArt Gallery, Bucureşti, România

2012 – „artZoom de vară_01”, expoziție de grup, AnnArt Gallery, Bucureşti, România

2011 - „Caiet de planuri”, AnnArt Gallery, București, România

2010 - București, Galeria Posibilă, Cești cu plante de pe deal, 6 noiembrie 2010 – 29 ianuarie 2011

2009 - București, Galeria Posibilă, Iarna, 17 martie – 22 mai

2008 - Desene la Herina, Biserica Evanghelică din Herina, Bistrița - Năsăud, 3 mai -3 octombrie

2006 - 2007 Cărţi cu desene, Galeria Posibilă

2006 - Vânzătorul de aripi, Muzeul de Artă Cluj

2006 - Voyages Transilvaniens, Muzeul Brukental, Sibiu

2005 - Noaptea călătorului, Galeria Posibilă

2004 - XL, eveniment organizat de Galeria Posibilă în ceainăria librăriei Cărtureşti

2003 - Călător în Timişoara, Galeria Mansarda, UVT, Timişoara, 21 noi.-09 ian.

2003 - Schloss Honhardt, Germania, 14 mar.-21 apr.

2003 - Galeria deINTERESE, Bucureşti, 06 mar.-09 mar.

2002 - Phantastischen Bibliotek, Wetzlar, Germania

2002 - Galeria deINTERESE, Bucureşti, 28 mar.-02 apr.

2002 - Littman and White Galleries, Portland – Oregon, SUA

2000 - Centre internaţional de l’Art fantastique, Château de Gruyères, Elveţia, 12 iun.- 01 nov.

1999 - Centre internaţional de l’Art fantastique, Château de Gruyéres, Elveţia, 12 iun.- 01 nov.

1999 - Galerie am Theater, Nümberg, 28 oct. –25 nov.

1999 - Stalke Galleri, Copenhaga, 26 nov. -08 ian.

1998 - Figurative Art, Cobra Museum for Modern Art, Amstelveen, Olanda, 05 mar. -10 iun.

1998 - Leipziger Buchmesse, Germania, 26 mar. -29 mar.

1998 - Performing Arts Centre, Tel Aviv, 06 iun. – 06 iul.

1998 - Arts & Crafts Center, Zion Le Rishon, Israel, 17 oct. -17 nov.

1998 - Galerie am Theater, Nümberg, 13 Nov. – 28 nov.

1997 - Galeria First, Timişoara, 09 mai -23 mai

1997 - Zwischen den Welten, Fürth Stadttheater, Munchen, Germania, 28 sept.  – 06 oct.

1996 - Muzeul Brukenthal, Sibiu, aug. – sept.

1996 - Zwischen den Welten Galerie im Altstadthof, Nümberg, Germania, 15 oct. -05 nov.

1995 - Tegnerforbundet Galeri, Oslo, 07 ian. – 29 ian.

1995 - Iffeldorf, Germania, 09 apr. – 23 apr.

1995 - Göteborgs Kunstmuseum Konsthallen, Göteborg, Suedia, 21 aug. – 21 sept.

1995 - Darmstadt, Germania, 06 nov. – 04 dec.

1994 - Internaţional Art Fair, Chicago, SUA

1994 - 23 Gallery, Dachau, Germania, 06 oct. – 30 oct.

1993 - Object – Book, Amersfoort, Olanda

1993 - Object – Book, Budapesta

1993 - Galeria Catacomba, Bucureşti, iunie – iulie

1993 - Knöl Gallery, Basel, Elveţia

1993 - Galeria First, Timişoara, România

1992 - International Art Fair, Budapesta

1991 - Oslo, Volda, Norvegia

 

Ordine şi medalii:

Medalia Regelui Mihai pentru Loialitate

Crucea Casei Regale a României

Ordinul Serviciul Credincios Mare Cruce

Ordinul pentru Merit Mare Cruce

 

Lucrări în colecţii publice sau private din ţară şi în străinătate:

Austria, Bulgaria, Canada, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Iugoslavia, Norvegia, Olanda, SUA, Det Norske Teatret – Oslo, The National Museum of Contemporary Arts – Oslo, Göteborgs Kunstemuseum – Suedia, Centre International de l’Art Fantastique, Château de Gruyéres, Swiss, Muzeul Naţional de Artă, Colecţia Ministerului de Externe, Colecţia Ministerului Culturii, Colecţia Parlamentului României, Muzeul Brukenthal, BRD-GSG, ING Bank, Schering & Plough, Bristol – Meyers Squibb, Fildas etc.

AnnArt Gallery, decembrie 2013