Eflorescenţe

20 februarie - 23 martie 2017 Eflorescenţe

Eflorescenţe

expozitie |  CV artist | 

 

Raluca Băloiu: Eflorescenţe*

 

Expoziția Eflorescențe reunește patru artiste din arii stilistice diferite: de la mecanismele conceptuale ale Ioanei Pioaru către figurativul realist al Ioanei Șetran și expresionist, fragmentar, al Danielei Făiniș și Arinei Ailincăi. Fiecare din cele patru artiste își aleg un modul ca unitate de măsură, fără caracter programatic: dacă pentru Ioana Pioaru modulul este reprezentat de mecanismul cinetic, Daniela Făiniș își configurează compozițiile în jurul mugurilor; Arina Ailincăi se raportează la figura umană, ca unitate de măsură; iar Ioana Șetran îsi alege ca unitate de măsură simbolistica fructelor. Toate cele patru elemente alese de artiste sunt dezvoltate în obiectele-instalații, în eflorescențe compoziționale și stilistice, asemenea unui muzeu imaginar, parafrază la André Malraux.~

 

Obiectele-instalații ale Ioanei Pioaru sunt spații destinate mecanismelor, ritmicității matematice, metaforei mecanicizate. Imaginile au fost surprinse cu un ochi cinematic (kino-glaz/film-eye), dacă ne-am raporta la „Man with a Movie Camera”, filmul experimental datat 1929, creație a regizorului rus Dziga Vertov. Accentuarea dinamicii mecanismelor și eludarea modelelor ficționale trimit către acest gen de imagine cinematografică din anii `20, cu un rol important în dezvoltarea documentarelor și cinematografiei realiste. Reprezentarea concomitentă a tuturor laturilor unei fome geometrice amintește de ideea de reprezentare cinetică, și, apropie lucrările Ioanei de „ochiului cinetic” al lui Vertov. Ioana Pioaru este preocupată de conceptul de „horror vacui”, teorie aristotelică conform căreia nu există niciun spațiu gol în natură. Artista creează metaspații vizuale, terenuri interdisciplinare între artele vizuale, arta cinetică și inginerie.

 

Instalațiile Ioanei Pioaru chestionează industria culturală actuală și prezența în opera de artă a factorilor de producție. Materialul plastic utilizat în compoziții amintește de obiectul multiplicat, industrializat, și trimite totodată către Școala de la Bauhaus. Rațiunile economice au inserat fisuri în producția și în receptarea operei de artă, Theodor Adorno punea acest aspect în seama obiectificării produsului artistic. Ideea de reproducere de masă este pusă în discuție de Ioana Pioaru, și oarecum criticată prin resuscitarea unei tehnici clasice a gravurii, și anume linogravura.

 

Daniela Făinișexpune reliefuri din porțelan cu amprente florale și intervenții grafice gestualiste. Daniela este preocupată de procesul fiziologic, de trecere, de la starea de repaos, de sămânță, la viața activă, la etapa eflorescenței. Sunt redați muguri, inflorescențe, mănunchiuri de plante. Artista aduce în atenția publicului reprezentări organice, de plante stilizate redate fragmentar, pentru a reconstitui în final un areal floral. Daniela reiterează arta fragmentului, de data aceasta nu în calitate de limbaj deconstructiv al postmodernsimului - cum ne-a obișnuit în portretistica sa, dar cu un caracter de reconstituire, procedeu cu profunde semnnificații în muzeologia de secol XIX, fragmentele de sculptură antică fiind expuse publicului pentru a reconstitui o etapă din istoria artelor plastice.  

 

Încrengături de fructe redate în tridimensional angajează spațiul într-o instalație. Lucrările Ioanei Șetran sunt adevărate studii renascentiste care amintesc de ceramica lui Bernard Palissy, dacă ne-am raporta la maniera naturalistă de modelare a formei, în porțelan. Ioana optează pentru albul imaculat al fructelor, plantelor sau insectelor, intervenind de puține ori cu pigmenți colorați, tocmai pentru a păstra puritatea materialului. Pasionată de mediul vegetal, acvatic sau animalier, Ioana suprapune și juxtapune elementele dintr-un mediu, într-altul, astfel încât frunzele devin elitre ale rădașcelor (lucanus cervus) care sălăşuiesc în interiorul inflorescenţelor.

 

Portretele semnate Arina Ailincăi sunt asemenea unor ronde-bosse-uri cu intervenții de formă, culoare, materialitate. Conturul negru al ochilor, pigmentul roșu al buzelor pe fondul alb al feței, toate aceste elemente apar ca citat din teatrul expresionist japonez, de secol XVII. Chipurile, mai degrabă măști, inspiră serenitate și armonie, dar și starea de meditație prin care energia primordială, QI, este readusă în interiorul minții și corpului. Chiar dacă propunerea pentru expunere constă în serii de capete de expresie din porțelan, Arina se raportează la întregul corp, reîntregind constant “body in pieces”. Reîntregirea aparentă contracarează ideea de fragmentaritate care mutilează, dislocă, eviscerează. La nivel formal, portretele de factură expresionistă sunt completate de scriitura grafică a inciziilor și de intervențiile colorate, gestualiste, cu albastru cobalt, brunuri și ocruri.

 

Raluca Băloiu, critic de artă