2*0*1*7

Marţi 12 decembrie, ora 19, vernisăm expoziţia 2*0*1*7mult-aşteptatul solo-show la AnnArt al sculptorului Mircea Roman. Expoziţia reuneşte, în primă expunere, 15 lucrari de sculptură în lemn şi desen, într-o selecţie de autor a celor mai recente lucrări ale anului 2017.

 

Anul este special pentru Mircea Roman, prin câştigarea Pemiului UAP pentru Sculptură; includerea, prin achiziţie, a lucrării Zid III, în Muzeul Naţional de Artă de la Craiova, precum şi prin participarea la un impresionant număr de 14 expoziţii de grup în tară şi în străinătate – inclusiv la ‘bi-laterala’ de artă comtemporană Romania-Coreea, la Boreyong. Totodată, activ în sprijinul breslei, Roman a fost în 2017 unul din iniţiatorii şi organizatorii proiectului ‘Suport’ prin care s-a introdus într-un posibil circuit expoziţional încă unul din spaţiile dezafectate din cadrul Combinatului UAP, Spaţiul Turnatoria.

Expoziţia 2*0*1*7 este însoţită de un text critic sub semnătura istoricului de artă Aurelia Mocanu.

 

Expoziţia este deschisă în perioada 12 decembrie 2017 – 31 ianuarie. Accesul public este gratuit, de luni până sâmbătă, între orele 11- 19.

 

Fondul de lucrări este disponibil pentru vânzare prin galeria AnnArt. Vă stăm la dispoziţie pentru detalii şi consiliere: office@annartgallery.ro

Prore pentru Arca Potopului | text de Aurelia Mocanu
  Dinspre statui coloană cu asprimi catalane, dinspre răstigniţii fără braţe, aplecaţi înainte, expiați şi pironiți, dinspre şederile arhaice cu picioare strânse spre piept, figurile devin, la limită, cutii-pâlnii, un hău al cofrajului, la care doar câteva detalii terminale mărturisesc umanul.   De peste trei decenii, sculptorul Mircea Roman a învestit o tălpică de lemn, adică un fragment de scândură, drept cheia de boltă a unei producţii sculpturale „construit-figurativeˮ, de o exemplară forţă generatoare. De obicei cu braţele amputate, mai nou cu aplice-cutii ca membre superioare, personajele lui Mircea Roman sunt terminale anxioase ale unor eşafodaje care ţin de umanismul rudimentar şi agresat. Turnurile figurate, înclinate ori pliate, înaintând cu bustul ca un ultim zvâcnet al frângerii, emană sentimentul solitudinii torţionate. ...read more..