Preocupat de tranzientul condiției umane, Fikl continuă să investigheze solitudinea și instabilitatea locuirii, la intersecția mereu mișcătoare a timpilor istorici și personali.  Compozițiile seriei aduc aduc în prim-plan ‘camera bună’ din case țărănești, în care, de regulă, nu intră nimeni; rezistă într-o încremenire frumos-decorată, atemporală. Artistul însă le compune un moment dramatic, în care acestea se întâlnesc cu pericolul – fie el dezordinea și incongruența, fie uitarea sau moartea. 

Interioarele sunt pictate minuțios și fără respiro, într-un soi de horror vacui,  și continuă experimentele tușei febrile începute de artist în 2017,  în seria Sfârșitul istoriei. Pânzele sunt frisonate de o cromatică straină de repertoriul classic Fikl, cu rozuri și movuri și lame de verde fluo, descinse parcă din tuburile de neon ale unei săli de jocuri în care nu pare să mai castige nimeni, dar în care încă pulsează un sentiment al vitalității celor care nu se dau bătuți.  Regăsim, cum altfel?, animalele-de-definiție ale imaginarului lui Fikl – păunul, căprioara și oaia, precum și nou-sosiții, flămânzii  lupi și gheparzi.  O lume nouă, luminată feeric, în care inima bate tare.  (Gabriela Massaci)