Pe rafinate fundaluri de vibrație cromatică, Ilfoveanu face din liniatură o reverie controlată, acum cu acute în lila-ceruleum-corai. Nu ostoieşte sondarea vechimii desenului de sub pictură. Pânzele se desenează vizitându-se imaginar unele pe altele, pornind de la pupitrul de desen, rămas fidel pictorului, de decenii.

Superb sintetice, imaginile recente sunt acele picto-caligrafii fluente cu panoptic de personaje arhaice, animate de complicitatea unei vietăți. Sunt jivine desenate în pensulă, ca un contur-descântec, care intrigă sau odihnesc umanul hieratizat şi îndurător.

În jurul rusticilor ilfoveni, vitalul poate fi rezumat în indicii de buchet în stropi sau în liniaturi, ca brazda de grădină. Căci Natura este profund livrescă în imaginarul pictorului. E recuzitată şi în aşezarea de atelier: fructe, păsări-vânat şi, nou, cu surdină: desenul-din-desen.

„Masa de altar al unei cununii prelungiˮ, motivul recent, cel al tăbliei-vatră de elaborat picto-desenele, este interogativ şi mărturisitor ca un jurnal. Autoportret al atelierului, cu marea pată centrată de negru, ca în grota icoanelor.

Aurelia Mocanu