Limbajul secret al Andreei Albani

Pictura Andreei Albani este o cale de comunicare empatică cu cei din jur. Lumea sa interioară bogată, plină de lumini și umbre, pierderi și iluminări, este cartografiată în semne, gesturi și etape strânse laolaltă în picturi mari ce se decantează în timp. Meditația este cheia de citire a acestor lucrări. Ecranele de culoare se așază unele peste altele precum memoria in straturi suprapuse. Toate aceste amintiri stivuite devin semne, se volatilizează în grafii muzicale, tonate, într-un impetus al relației minte-ochi-mână.

Artista experimentează mult în pictură. Cu dorința de a afla cine este în toate dimensiunile sale interioare, a pornit la drum încercând suporturi variate – hârtie, pânză, plastic, poliplan sau colând mai multe materiale pe același suport-cadru. Liniile, semnele și traseele grafice creează compoziții unitare, sensibile, în care plinul și golul se armonizează în felurite proporții. Suportul rămâne vizibil și are rol de cadru pentru proiecțiile sale poetice, iar intensitatea și dinamica fiecărei compoziții variază de la o lucrare la alta. În anumite desene, negrul apare doar ca notație, ca semne ce levitează deasupra unor spații albe, lipsite de conținut, iar în pictură, același negru are altă greutate și devine apăsător și dens. Culorile au rol tonal și intensifică raporturile dintre griuri.

Cercetările din zona abstracționismului, astăzi, au devenit un domeniu anevoios și complicat, iar inovația și inventivitatea sunt dificile în această zonă bătătorită. Amprenta personală, dacă poate fi vorba despre una, este dată mai mult de tehnică, relația artistului cu suportul și culorile folosite, mai degrabă decât de scriitură, mesaj, forme și semnificații.

Andreea Albani este o artistă tânără cu o operă deja consistentă în spate, mereu în mișcare, interesată de ceea ce se întâmplă în arta contemporană și mai ales în jur. Deși iubitoare de călătorii în ținuturi îndepărtate, cea mai dragă incursiune are loc de fiecare dată în abisurile propriilor trăiri. (Simona Vilău)