Evenimentele ArtZoom sunt proiecte expoziţionale individuale sau de grup care îşi propun să prezinte un segment din opera unora dintre artiştii vizuali de marcă din România.

Expoziţia reuneşte un fond de 30 de lucrări de pictură, desen, sculptură, ceramică si modelaj 3D sub semnătura unui grup de artişti din portofoliul AnnArt, nume definitorii pentru arta contemporană din România: Sorin Ilfoveanu, Mircea Roman, Vladimir Şetran, Dorin Creţu, Laura Covaci, Francisc Chiuariu . Expoziţia va include totodată şi două seri de vizionare Ştefan Câlţia, când vom prezenta cinci lucrări noi ale artistului, însoţite de proiecţia filmului Minute uitate.

Ca noutate în acest sezon, artistul-invitat este Daniela Făiniş, cu care galeria AnnArt va lucra din 2014 și care prezintă în artZoom  o selecţie retrospectivă de lucrări, din ciclurile Răsaduri şi Dantesca.

Nu cred că vara este un sezon ‚mort’ pentru artă – dimpotrivă, este un sezon de vacanţă şi de răgaz pentru lucrurile care ne fac plăcere, şi pentru care, de cele mai multe ori în restul anului, ne facem cu greu timp. Aşadar, artZoom de vară la AnnArt este o invitaţie deschisă permanent pentru cei care vor să se (re)întâlnească cu arta timpului nostru. Câteva dintre lucrări – ale Laurei Covaci și Francisc Chiuariu, sunt expuse în premieră absolută – ca semnal pentru mult-așteptatele expoziţii personale din toamnă.

 Gabriela Massaci, Director AnnArt 

Expoziţia artZoom de vară este deschisă în perioda 16 iulie – 3 octombrie, însoţită, în joia ştiută, de limonada albastră :).

Întreg fondul de lucrări este disponibil pentru vânzare prin Galeria AnnArt. Vă stăm la dispoziție pentru detalii şi consiliere: office@annartgallery.ro.