Joi 25 octombrie la ora 19, galeria AnnArt vernisează o expoziție mult-așteptată: după personala din 2012, Dorin Crețu revine în atenția publicului și a colecționarilor cu o nouă serie de pictură, Muntele– un fond de 20 lucrari în ulei pe pânză, prezentate în premieră la București, pe parcursul a cinci săptămâni.

Lucrările marchează pătrunderea artistului într-un nou demers de explorare reflexivă şi plastică, cu ecouri discrete ale faimoaselor flori abstract-gracile ale ultimului deceniu de creație al artistului și cu instalarea privirii spre versant. Noul motiv, muntele, prilejuieste întălnirea cu materia densă, cu linia abruptă și – cel mai promițător, provoacă la confruntarea cu sine.

"Acum un deceniu, parizianul Dorin Creţu din generaţia ’80 a Institutului N. Grigorescu din Bucureşti şi-a etalat imaginarul liric şi severitate ascetică a mijloacelor picturale prin selecţia remarcabilă, cu caracter retrospectiv, de la parterul Palatului Mogoşoaia. Rezistent la amalgamul postmodern, Dorin eludează netulburat sprijinul retoric al figuraţiei. Pe o coardă extrem de subtilă a picturalităţii monocromului, aprofundează, de fapt, o reducţie cromatică înviorată treptat cu prezenţa unui abur tonal, aşternut în emulsii. Dinspre universul delicat şi graţios al tiparului floral, artistul lansa deja stări meditative asupra spaţiului şi atmosferei. Iar în seria „tectonică”recentă, simetriile şi concentricele vegetale sunt înlocuite prin traseele verticalităţii şi ale grafiei ascensionale. De la histologie horticolă, Creţu se lansează în romantismul depărtărilor lui Caspar David - Friedrich Nietzsche şi în proiecţia simbolică a elevaţiei maiestuoase. Subtil senzual şi  fascinant ca semn grafic, ciclul montan este un spectacol al luminii razante în lame de piatră, a aburului sau al zăpezii în interstiţiul solidului, al faliilor şi al metamorficului geologic. Câte un cer mat, ultramarin sau smarald, punctează plonjeul în adâncimi –altitudine. Pictura şi laboratorul desenului colorat propun, neabătut, la Dorin Creţu o spaţialitatea de ordin psihologic, spuneam, din categoria diafanului. Productivă contradicţie, aceea a roca-atmosferei, diafan în rocă sau trans-alpin, în ordin meditativ." (Aurelia Mocanu)