Cu o carieră de aproape 30 de ani, Francisc Chiuariu este unul dintre artiștii cu o activitate  consistentă în mediul picturii. Discursul său plastic care a cunoscut câteva sincope în zona abstracționismului și a suprarealismului pare că se stabilizează în ultimii zece ani în zona unui figurativism care la rândul lui, asemeni unui ambitus, pleacă din  fotorealism abstractizându-se cu fiecare serie nouă. În fond, artistul, asemeni contextului socio-economic dat, a urmat organic parcursul accelerat supus influențelor rapide și succesive externe care s-au manifestat în societatea românească recentă, de la dezvoltarea imaginii de tip publicitar la societatea de consum accelerată, sau noul cult internațional al urbanității.

Conceptual această nouă serie de lucrări pornește de la o problemă aplicabilă metempsihozei, concept filosofic despre transmigraţia sufletelor indivizilor care ar parcurge, după moarte, în vederea purificării, un lung şir de reîncarnări succesive. Metampsihoza apare atât ca un simbol al continuităţii morale cât  şi a celei biologice. Funcția artei a fost de-a lungul timpului aceea de a face divinul vizibil, asistând în perioada modernă la un raport inversat, prin care vizibilului i se atribuie funcția transcedentală.  În aceste lucrări, personajele sunt surprinse ca înghețate în mijlocul unei acțiuni capitale, părând că se îndreaptă în grabă spre ceva definitiv, spre unul dintre Judecătorii olimpieni, sau către echivalentul lor cuantic - demnul lui Maxwell. Toposul este inexistent, conturând un spațiu mitologic primordial, apropiat unui purgatoriu, mereu la orizontul unui rai sau iad, însă personajele prin elementele de vestimentație sunt clar plasate în contemporaneitate. În aceste lucrări lumea este definită drept cadrul general de referință în care se situează individul înainte de a pătrunde în spațiul-timp virtual  și care se raportează la această lumea alternativă ca la o non-lume ireală, imaterială, aspațială și atemporală. Prin această strategie artistul iese din domeniul utopiei  concepând mai degrabă o ucronie, astfel scena părând că ar putea fi de la începuturile lumii sau de acum - dintotdeauna. Personajele, parcă pentru a reîntregii tema cu conotații universaliste, sunt reprezentative pentru majoritatea categoriilor sociale -bărbați, femei, copii- reprezentate adesea ca personaj tip, individualizat și doar în câteva exemple în perechi, parcă pentru a susține arhetipalitatea lor. Dinamica personajelor este reminiscientă serilor anterioare ale artistului care stau și la baza incursiunii în figurativism, Shadows și Outdor (2010-2011), încifrând o mișcare de tip brownian, bine determinată și specifică spațiului public urban.

Aceste dihotomii atât conceptuale cât și stilistice, tipice postmodernsimului practicat de Chiuariu, se evidențează ca un mesaj vital care trebuie transmis nemediat lumii contemporane. Discrepanțe simbiotice găsim în discursul plastic prin redarea bidiferențiată -indivizii reprezentați apelând la tehnici fotorealiste sau ale unui figurativism de tip glam, față de peisajul unde sunt plasate, abstractizat până la esențial. Prin efecte bine controlate în suprapuneri de straturi mate cu straturi care evidențează luciul uleiului, personajele se deprind asemeni unei tăieturi ca cele utilizate în publicitate sau în tehnicile montajului cinematografic, de fundalul imaginat. Aceste decupaje de real ale unui corp ca pierdut într-un hățis de lichid și elemente amniotice primordiale ne trimit cu gândul la fragilitatea individului contemporan, fisurată cu fiecare accelerare din ce în ce mai pregnantă în reprezentarea lumii exterioare, dată de descoperirile din domeniul științei și/sau atributele corectitudinii politice. După cum observă Alex Kitnick, în timp ce lumea accelerează din ce în ce mai mult spre abstractizările politicii de capital sau către interconectivitatea rețelelor digitale, corpul răspunde prin a se retrage. Prin aceasta, seria aduce în discuție și elemente ale unor  tendințe recente ca Noul Romantism (Negru), reprezentat prin refugiul individului în utopie, în ideologiile politicilor identitare, sau în perspective mesianice.

În tot acest amplu proces observațional de tip blow-up ni-l putem imagina pe Francisc Chiuariu ca pe acel povestitor arhetipal de la începuturile vremii, în comuna primitivă, a cărui unic scop este de a reda printr-o matrice a proprilor credințe, poveștile de neexplicat întâmplate în contactele și activitățile diurne. (Horatiu Lipot, curator)