I NEVER PROMISED YOU A ROSE GARDEN

Am citit într-un ghid de plante că trandafirii înfloresc odată la 6-8 săptămâni, iar ciclul lor începe ori la final de primăvară, ori la începutul verii. Nu aveam cum să promit o grădină cu trandafiri – trandafirii înfloresc în mai. Titlul expoziției trimite la refrenul cântecului cu același nume, Lynn Anderson îl interpreta la începutul anilor ’70. Expoziția nu promite o grădină cu trandafiri, dar propune un alt tip de grădină – una care înflorește în ziua echinocțiului, momentul din an care marchează începutul primăverii astronomice. În accepțiunea tradițională, grădina adună specii de plante din diverse părți ale lumii și creează un univers în miniatură devenind, astfel, un spațiu ce conține „toate lumile” într-un singur loc; un exemplu descris, între altele, de Foucault, în privința spațiilor heterotopice. Grădina de față nu este una luxuriantă, nici una a desfătărilor precum cea semnată de Bosch, pictată vreme de două decenii la final de sec. XV și început de sec. XVI. Vorbim, mai degrabă, despre o grădină cu dimensiuni restrânse, dedicată visării și contemplării. Ceci n’est pas un jardin (ar spune Magritte astăzi), ci o colecție de artefacte create de artiști contemporani, o grădină în care elemente ale unui imaginar utopic sunt coborâte într-un spațiu heterotopic – un spațiu simbolic ce îmbină realul și imaginarul, fiind în același timp un fragment limitat al lumii și o reflecție a întregului univers, un loc al suprapunerii realităților și al reconfigurării sensurilor. Expoziția creează un ecosistem în care estetici distincte converg pentru a genera o nouă cartografie a imaginii. Prin alăturarea multiplelor mediilor de expresie – ceramică, pictură, textile, obiect – ansamblul expozițional propune o reflecție asupra materialității, texturilor și dimensiunii senzoriale în raport cu practicile contemporane și structura afectivă a fiecărui artist. Dincolo de cadrul conceptual, expoziția reunește stilistic lucrări ce pot fi privite prin lentila istorică a curentului Pop. Totuși, nu mă refer la registrul hegemonic al mișcării anglo-americane cât, mai curând, la un Pop suav, diluat, întrucât lucrările nu poartă un aer reacționar și nu lansează comentarii dure și agresive asupra societății de consum. În schimb, se concentrează pe filosofii optimiste și pe cotidian, pe experiment artistic și afinități estetice. În acest context, abordarea Pop capătă nuanțe ce depășesc paradigma clasică a culturii de masă din anii ’60, situându-se într-o logică a post-digitalului, unde suprafețele, texturile și gesturile artistice devin medii de interogare a realității de zi cu zi. Referindu-se la dinamica dintre environment și anti-environment, Marshall McLuhan subliniază importanța unui spațiu de contrast și reflexivitate, în care ceea ce este considerat normă devine vizibil doar în raport cu un context de opoziție. Astfel că, dacă grădina, în sens tradițional, este percepută ca un spațiu controlat, un refugiu delimitat față de exterior, în această expoziție ea funcționează ca un anti-environment, un teritoriu ce subminează ordinea prestabilită a imaginilor și materialelor, transformându-le într-un câmp de examinare vizuală detaliată. Artiștii prezenți explorează această dialectică prin procese de lucru care implică suprapuneri de texturi, interferențe cromatice și materiale contrastante. Maria Pop Timaru modelează creaturi fantastice din ceramică glazurată, Ada Muntean tensionează materialități picturale, intervenind asupra lemnului cu inserții de pietre semiprețioase, Andrei Costache formulează principii picturale printr-o abordare digitală, suprapunând straturi cromatice stridente și imagini abstractizate într-un univers crud-jovial, Iulia Paraipan construiește o arhivă vizuală afectivă prin tehnici textile în care materialitatea devine suport al unui imaginar cotidian, Lia Bira recuperează bibelouri kitsch, cosmetizându-le prin experimente socio-afective iar Elena Preda propune o dulce desfătare cu deserturi minuțios reprezentate, amintind timid de micile plăceri ale vieții. Expoziția conturează o estetică a pluralității, euforiei și convergențelor: o grădină în care fiecare privitor poate găsi orice, în afara de trandafiri – trandafirii înfloresc în mai. (Călina Coman)