Novac pândeşte tot ce înseamnă mişcări metabolice ale figurativului în tablou. Motivul cel mai recent este provocator empatic: tropical şi aspru, totdeodată: proliferarea suculent cromatică a cactuşilor, ca vectori de spații şi texturi. Neabătut, în laboratorul lui Maurice suprafaţa picturii participă la suflul narativ al imaginii. De altfel, Novac se distinge, cu etica eleganţei, de noul val al figurativului din pictura românească de după 1990. Căci are încă puteri de percepţie aproape de stihialul peisagistic romantic. Pânza de pe şevalet devine focar energetic, „fereastră” de lumină. Sunt magme de treceri cromatice, derealizând fotorealismul, ca ţesătură colorată a lumii elementelor, în caleidoscop retinian.

…Ca toposuri, strategii şi bravuri, pariul laboratorului pictural la Novac este alimentat, acum, de spirala emoţională a tumultului. Colajele îi sunt memento-uri de idei plastice. Un decupaj abrupt al imaginii şi jocuri de scară (hiperdetaliu sau augmentări) vor fi retopite pictural. Novac elaborează o carne cromatică pe densităţi de aşternere, când lisă, când agitată în pasta uleiului. Lucrează apoi dozajul luministic care să dea, ca o rezultantă psihică, o misterioasă calitate de profunzime perceptivă pânzei. Abilitatea de contrariere-surpare a fotograficului din vedutele lui Novac convoacă ades răzuiri, adaosuri grase, scurgeri de pastă, blicuri, aşterneri de dungi cu cuţitul de paletă, şi, mai recent, colări. Astfel, concretul unui motiv vegetal este derealizat monumental prin bogăţie de analiză cromatică.

Maurice se aşează cu ritual, aproape ca un preparator de fragranțe tari, în faţa şevaletului. E laborios cu deliciu şi cu miză interioară personală, fără agenda modei şi a cotelor de vânzare. După patru decenii de panoptic evolutiv, pânzele lui Maurice Mircea Novac se depliază ca aripa viscontiană a picturii figurative româneşti.

(Aurelia Mocanu)