Marţi 12 decembrie, ora 19, vernisăm expoziţia 2*0*1*7, mult-aşteptatul solo-show la AnnArt al sculptorului Mircea Roman. Expoziţia reuneşte, în primă expunere, 15 lucrari de sculptură în lemn şi desen, într-o selecţie de autor a celor mai recente lucrări ale anului 2017.

Anul este special pentru Mircea Roman, prin câştigarea Pemiului UAP pentru Sculptură; includerea, prin achiziţie, a lucrării Zid III, în Muzeul Naţional de Artă de la Craiova, precum şi prin participarea la un impresionant număr de 14 expoziţii de grup în tară şi în străinătate – inclusiv la ‘bi-laterala’ de artă comtemporană Romania-Coreea, la Boreyong. Totodată, activ în sprijinul breslei, Roman a fost în 2017 unul din iniţiatorii şi organizatorii proiectului ‘Suport’ prin care s-a introdus într-un posibil circuit expoziţional încă unul din spaţiile dezafectate din cadrul Combinatului UAP, Spaţiul Turnatoria.

"Dinspre statui coloană cu asprimi catalane, dinspre răstigniţii fără braţe, aplecaţi înainte, expiați şi pironiți, dinspre şederile arhaice cu picioare strânse spre piept, figurile devin, la limită, cutii-pâlnii, un hău al cofrajului, la care doar câteva detalii terminale mărturisesc umanul.

De peste trei decenii, sculptorul Mircea Roman a învestit o tălpică de lemn, adică un fragment de scândură, drept cheia de boltă a unei producţii sculpturale „construit-figurativeˮ, de o exemplară forţă generatoare. De obicei cu braţele amputate, mai nou cu aplice-cutii ca membre superioare, personajele lui Mircea Roman sunt terminale anxioase ale unor eşafodaje care ţin de umanismul rudimentar şi agresat. Turnurile figurate, înclinate ori pliate, înaintând cu bustul ca un ultim zvâcnet al frângerii, emană sentimentul solitudinii torţionate.

Lemnul lăsat natur ori văruit este lipit cu gudron şi încondeiat cu miniu. Cele trei nuanţe sunt primordiale unui regim de austeritate şi supravieţuire. Trimiterea la stilizările arhaice, fie ele asiriene sau precolumbiene (figurarea prin plăcuțe) conduce la impostarea în „şederi eterneˮ.

Labele picioarelor sunt hipertrofiate şi, prin simetria lor cuminte, egiptenizează, adică induc atemporalul şi transmit anduranţa umanoizilor imaginaţi de sculptor. Anumite brațe-aripi, mai nou asimetrice, lestează lăzile piramidale, unite în clepsidră. Palmele şi gleznele, mereu privilegiate de figurativul lui Mircea Roman, sunt istmurile între uman şi reificat, conductele comunicante ce trec prin lăzile-trup, între chip şi portretul tălpilor,

Fragmentele care se îmbină într-o carcasă nu întregesc niciodată „figurativul marca Romanˮ. Sunt compactări care produc un trunchi trunchiat, un trunchi decapitat, unde se cască un hău, o stranie cutie de rezonanţă a lemnului. Dacă în sculptura noastră Napoleon Tiron a înălţat homunculi din surcele, Doru Covrig a făcut golemi din cartoane presate şi alte deşeuri, Simion Moldovan ridică humanoizi din resturi industriale, numai Mircea Roman nu „încheieˮ  figura. Procesul lui de elaborare fiind unul ingenios, de placare compactă, apt de finitudini circulare. Fragmentarea, frângerile, retezările şi postura personajelor lui Roman este - prin aceaste consecvente amputări - transmiţătoare de tragism. Este un vestigiu cu o istorie dureroasă. (Aurelia Mocanu)