Artiști: Dana Catona, Ada Muntean, Emma Păvăloaia, Denis Nanciu, Ioana Stelea, Otilia Boeru

Fiecare construcție naturală, umană, divină sau speculativă se articulează  în jurul unui element structurator, celulă, atom, particulă, planetă, os, notă muzicală, lanț ADN, fir de nisip, o cheie de dezlegare a misterelor, o petală, un punct, o linie, un plan, o suprafață tridimensională, fragment repetat, o bucată din ceva mai mare și mai mare, cât ochiul, cât mâna, arborele, orașul, Calea Lactee și mai departe.

Creierul uman privește deschis și înțelege neintermediat întregul, observă obiectul, rezultatul facerii; fragmentul constituent e ascuns, e taina (creația divinului) după care s-au făcut toate cele, în ordinea mică apropiată sau macro și îndepărtată a lumii vizibile. Elementul este conștientizat, înțelegerea lui ține de zona reflecției, analizei filosofice, științifice sau artistice, al doilea strat al percepției, întâi vezi, apoi pui în perspectivă și cauți să înțelegi.

Pentru această expoziție, alcătuirea se face în jurul noțiunii de element (repetitiv) participant la ansamblu, osatură, structură a lucrurilor, a ideii care speculează contemplarea de pe urma căreia se generează o creație realizată la rândul ei din relațiile artistice intrinseci. Fluxul ideilor devine ecran al operei de artă și ochiul e ”mașinărie” duplicitară a percepției într-o oscilație continuă dintre privirea de la distanță a întregului și conștinetizarea prin imersiune în detalii, în elementele de construcție.

Emma Păvăloaia, Denis Nanciu, Ioana Stelea, Otilia Boeru, Dana Catona, Ada Muntean, șase artiști din zone, discipline și de vârste diferite se străduiesc, privesc, analizează și caută să priceapă lumea/lumile, la scara unei anatomii umane, a florii parte din noaptea urbei, a elementului de habitat, cu ajutorul ochiului intern întors spre sine, deschis însă spre înțelegere așa cum explica în ”L’O’eil et l’Esprit”  filosoful francez Merleau-Ponty. Percepția intuitivă pe de-o parte și analiza conștientă a lumii, a fenomenelor, construcția compoziției din elementele aflate la baza lucrurilor sunt instrumentele gândirii artistice și speculative cu care artiștii operează în cadrul proprei practici artistice.

Emma Păvăloaia, tânără pictoriță clujeancă, născută în 1994, în pânzele sale de mari dimensiuni, relatează prin formulări poetic supra-realiste situațiii depopulate de oameni, ce se petrec în timpul crepusculului și al nopții, momente casnice sau peisaje de lizieră de lac, de pădure, scene situate la limita dintre oniric și realitate (auto)reprezentări ale sinelui interior. Artista se folosește de neg(r)uri colorate și elemente repetitive, linii, puncte, unghiuri, perspectiva ochiului întors care repotrivește obiectele în cadrul pânzei, deschide ferestruici către alte dimensiuni pe teritoriul pe care se suprapun real și imaginar. Poveștile sale vizuale se (re)construiesc din umbre ce se pierd în colorate întunericuri, florile, peștii, copacii din lucrările Emmei Păvăloaia nu sunt simple elemente compoziționale, ele aduc magie, mistifică nocturnele peisaje interioare sau exterioare ce generează noi ecosisteme vide de prezențe vertebrate.

În desenele alb negru, realizate în cărbune pe pânză, Ada Muntean, artistă din Cluj, născută în 1987 asistentă univesitară la UAD, (re)structurează elemente anatomice, portrete-dezintegrări pe care le recompune prin intermediul privirii în interior și atenției spre exterior, pe care o duce artistul filosof, analist al celor omenești. Artista propune speculativ dintr-o știință proprie a anatomiei (ana=prin, tomein=tăiere) portretului, o formulă care își propune să sondeze ceea ce se află mai departe, mai profund decât ceea ce se vede în imagine.

Denis Nanciu, artist emergent născut în 1999, bucureștean acum, intervine în expoziție cu o punere în scenă populată de ființe-elemente-gânduri, adunare de obiecte din sticlă sau metal eclectice ca temă și preocupări dar recognoscibile ca fiind mâna sa personală. Artistul transformă materia sticlei în povești care transcend limitele decorativului, ele sunt ferestre lichid transparente către lumi diverse, fiecare piesă dezvăluind o narațiune unică ce reflectă experiențele personale ale artistului. Denis Nanciu este o ființă calmă, cu concentrarea izvorâtă din această calmitate el practică introspecția și folosește globul magic drept ochiul divinatoriu, și scenă pentru a înțelege realitățile lumii.

Poetă și artistă vizuală, Dana Catona, născută în 1966, conferențiar universitar la FAD Timișoara este prezentă în expoziție cu două lucrări-modul, expresii artistice care îmbină estetica frustă, formal ancestrală cu semnificația, provocând privitorul să reflecteze asupra relației dintre structură și spațiu. Lucrările sale cu forme hibride, geografii sensibile sunt realizate în ceramică arsă la temperaturi mari și iau în mod egal formă de instalații și sculpturi. Două lumi diferite se regăsesc în formele modelate de artistă: coloana vertebrală, structura anatomiei interne și cuibul-cort care vorbește despre habitatul corpului uman în corpul său fizic.

Artista Otilia Boeru, lector universitar la UNARTE București, născută în 1979 participă în expoziție cu lucrări care reprezintă două direcții conceptuale, specifice creației sale, o țesătură în război cu douăsprezece ițe și instalația textilă în forma unei sculpturi moi compusă din detalii anatomice antropomorfe. Dacă în tapiserie, artista operează cu forme abstracte urmărind să experimenteze cu structura tactilă a materiei, a fibrei textile, băteală și ițe, a culorii, în instalația omul-animal, lucrările se articulează din elemente antropomorfe cu care Otilia Boeru recreează animale fantastice, veche preocuparea sa, folosindu-se conceptual de tema corpului uman și a relației sale cu lumea, cu natura și cu locul ocupat în spațiu.

În mâna artistei Ioanei Stelea (născută în 1988), sticla devine altceva, emblemă modulată a unei siluete feminine și cuibul cu sfera primordială, ou din sticlă transparentă. Magiciană a substanței translucide, artista are drept scop experimentul, pare că deține cheia științei folosirii materiei transparente și colorate. Structurile lucrărilor sale sunt fragile, artista sugerează ideea de (auto)protecție, invitând privitorul să reflecteze asupra temelor de trecere dintr-o stare în alta a corpului uman și geneza din sferă-oul plasat în cuibul lumii. Transparența și jocul de culori ale sticlei folosite de Ioana Stelea adaugă intensitate experienței vizuale pe care o ai în contact cu lucrările sale. Prin modul în care manipulează materia, Ioana Stelea depășește granițele convenționale ale artei din sticlă, transformând-o într-un mediu de explorare și experimentare.

Treizeci și trei de vertebre ale coloanei vertebrale, două sfere, o formă unică de habitat, patru degete la o mână, treizeci și nouă de plăcuțe de faianță, doi copaci, trei palme și un picior, ițe și ațe colorate în număr nedeterminat, câteva perechi de ochi, multe siluete umane adică inventarul rezultat în urma analizei realizate de ochiul intern, cel al spiritului, sunt detaliile componente și totodată elementele-cheiță menite a deschide uși ale privirii spre opera de artă, de către cei șase artiști prezenți în expoziția Vertebrae mundi.

                                                                                                                                                                                                          Curatoare: Raluca Ilaria Demetrescu