Evenimentul Virgil Scripcariu - To Draw a Bird recompune la Bucureşti ‘dubla’ londoneză din luna mai 2015: proiectul multimedia care a făcut parte din selecţia curatoriala a târgului de artă contemporană Art15, precum şi seria de linogravuri în roşu prezentate în evenimentul dedicat artistului la ICR Londra.
To Draw a Bird prezinta viziunea lui Scripcariu asupra timpului, materiei, relaţiilor interumane şi profesiei artistice. Profunzimea şi unicitatea acestui proiect sunt conţinute în compoziţia şi tratarea inovatoare a temei, care oferă privitorului două portrete turnate în... pâine şi un film ce urmăreşte sfărâmarea simbolică a acestora.