n. 1938, București - d. 2004, Londra

Unul dintre cei mai importanți artiști conceptualiști români, Paul Neagu are o contribuție recunoscută în zona obiectului, instalației și a performance-ului experimental, concepute într-o abordare holistică a artei. Format în România, se stabilește și lucrează din anii ’70 în Londra, unde îmbină explorările creative cu activitatea de profesor la Royal College of Art, Slade School of Art şi Hornsey School of Art, exercitând o influenţa remarcabilă asupra generațiilor ulterioare de artişti (printre care se numără și nume celebre precum Anish Kapoor). Lucrările sale au fost expuse în spaţii prestigioase ca Hayward Gallery Londra, Marea Britanie, Muzeul de Artă Modernă din Paris, Franţa, Muzeul de Artă Contemporană din Los Angeles și The New Museum, SUA, Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti şi Muzeul Brukenthal, Sibiu, România. Paul Neagu figurează în numeroase colecţii şi muzee prestigioase din lume, precum Tate Modern, Londra, dar şi în spaţii publice diverse, de la Catedrala din Durham la ţinuturi din sudul Chinei. Două dintre lucrările sale monumentale se află în spaţii publice din România - Crucea Secolului la Bucureşti, din 1997 şi Crucificarea la Timişoara, din 1999. În 2012, Paul Neagu a devenit primul artist din România cu o lucrare - Edgerunner - instalată permanent într-un spaţiu public din Marea Britanie, în parcul Owen's Fields, din cartierul londonez Islington, unde Neagu a trăit şi a lucrat peste 30 de ani.

Paul Neagu